Suind din nou un vechi urcuș,
port jertfe noi spre-un vechi altar...
- Cu noi răniri de vechi cătuși,
nalț înc-un stâlp pe-un sfânt altar.

“Eben-Ezer”, - ajuns aici,
privesc tot lungul drum trecut...
- Ce pași mărunți, ce urme mici,
ce-a trebuit și ce-am făcut!

Gândesc cu sufletul durut
la anii ce i-am risipit.
Cât am trăit din ce-am știut,
cât am știut din ce-am trăit?

Cât am gândit din ce făceam,
cât am făcut din ce-am gîndit?
Cât am iubit din ce aveam,
cât am avut din ce-am iubit?

Cât am trăit din ce-am crezut,
cât am crezut din ce-am trăit?
Cât am vorbit din ce-am făcut,
cât am făcut din ce-am vorbit?

La stâlpul meu de greu hotar
cad azi cu fața la pământ...
Nu-n cântec pun, ci-n plâns amar
Isuse, noul legământ!

Și-aș vrea de-acum, pân-la sfârșit
prin harul Tău Dumnezeiesc,
să pot trăi tot ce-am vorbit...
să pot vorbi tot ce trăiesc...